internejurnal

Din cunoscutul ciclu “ştiu, nu am mai scris de ceva vreme”: internejuralul nostru.

Monica e în sesiune, a ajnus la stagiul “încă una şi mă duc”, duminică având ultimul examen din încă o sesiune din aceeaşi categorie: “întotdeauna distracție”. Puțin bulversată fizic de jumătatea ei malefică (stânga), care a suferit acum 3-4 săptămâni o muşcătură de câine, iar zilele trecute o rană şi tăietură adâncă la mână (în palmă) care ne-a făcut cunoştință cu părți ale Iaşului care speram să nu le vizităm: urgența; Monica îşi revine vitejeşte, cu forțe noi în mâna dreaptă care acum a preluat controlul.

Eu.. la lucru, încerc să îmi dau seama ce aş vrea să fac defapt, îmi dau seama că am nevoie de ceva (pe plan profesional) şi încerc să mă regăsesc.

Dar, acum, cel mai important: ne mutăm. Avem timp până la sfârşitul lui iulie să ne găsim o chirie nouă deoarece fiul proprietarei vrea să îşi vândă (sau schimbe – irelevant) apartamentul. Sperăm să găsim ceva decent, într-o zonă măcar la fel de decentă ca aceasta unde stăm acum şi la un preț de asemenea decent sau chiar mai mic.

Apropo
Dacă are cineva o chirie decentă la un preț decent su mai mic, de trei camere, sau ştie pe cineva care are sau care ştie pe cineva care are, să ne de-a un semn. Mersi.

mult şi bun

Iaşul e plin de super oferte :) Iată ce am găsit printre rafturi la aprozar. Acesta e mai ieftin decât Tecul (aka. şi Fresco mai demult – sucul de la dozator, care acum câteva săptămâni, curioşi şi nostalgici, am întrebat cât costă şi am băut câte un pahar) şi la început la fel de bun. Dacă pe un păhărel Tec de 150-200ml am dat 5.000 lei vechi, această sticlă de 3,5 litri a costat incredibilul preț de 18.000 lei. Ce să mai luăm nectare naturale cu aprox. 45.000 lei vechi 1 (un) litru?

mult.jpg

*” Băutură răcoritoare carbogazoasă cu aromă de lămâie şi îndulcitori.
Ingrediente: apă, dioxid de carbon, acidifiant: acid citric; aromă naturală;
îndulcitori (ciclamat, zaharină, glucoză, aspartam*), conservant: benzoat de sodiu.
A se consuma de preferință înainte de … vezi pe ambalaj.
A se păstra la loc răcoros, ferit de razele directe ale soarelui şi îngheț!
*Conține o sursă de finilanină. SF 1/2000