gata cu dilema

Am luat însfârşit monitorul. Nu este nici unul din cele 3 din postul anterior, este mai bun decât toate de acolo defapt (cică). Este tot ce mă aşteptam să fie chiar şi mai mult (un pixel mort, dar nu îl vezi decât dacă îl cauți, nu mă deranjează decât în subconştient – este în dreapta unde am paletele şi tools-urile).

Este vorba de Samsung 223BW. E mai bun decât Samsung-ul inițial (206BW), deşi e cu 3ms întârziat, pentru că are contrastul ceva mai bun (şi e super) şi e mai mare, iar 5 ms refresh în loc de 2 ms zice lumea că nu le simți, apoi cel mai important (şi care mi-a dat o grămadă de bătaie de cap până să găsesc soluția) acest model de Samsung nu este supus riscului loteriei seriilor – la care 206BW şi fratele lui mai mare 226BW au ruşinat Samsungul foarte disgrațios. Apoi e mai bun decât LG-urile deoarece cât le-am văzut în magazine lângă Samsunguri m-au făcut doar să-mi dau seama că au meritat bănuții în plus.