cum mai suntem

A trecut ceva vreme de la ultimele veşti. Între timp, Moni a absolvit facultatea de psihologie, am pus câteva poze pe Flickr, iar zilele care urmează va prezenta lucrarea de licentă la care a lucrat şi care ne-a tensionat puțin zilele astea însă nu mai sunt decât câteva zile. It’s all good.

Altfel, apropo despre flickr, am trecut pe cont pro – ca de acum să punem poze la discreția sau indiscreția noastră.

Altfel – altfel, încep să îmi dau seama de tot mai multe lucruri, să-mi dau seama de ce aş vrea şi aş putea face defapt.. poveste lungă, sau poate nu aşa de lungă, poate nici n-aş şti de unde să încep, poate la o bere.. mi-ar place.

Defapt în ultimul timp am avut ocazia să îcercăm mai mult decât alte dăți ceva mai mult decât bere, vin, ocazional gin (vodcă sau tequilla au avut zilele lor de dezmățeală). Zic asta deoarece ne-a plăcut să lejerim în compania lui Jack şi nici Johnny nu a fost deloc plictisitor, vi-i recomandăm doar cu gheață.

În acelaşi fel, îmi dau seama că regret că nu ştiu să înot şi mă întreb câți oameni ar trebui să mă învețe.. îmi dau seama cât de important e scrisul (typography) şi cred că ar trebui să îmi dau seama la fel despre citit (mă refer la beletristică nu şi la restul).

Vag?

Reeditat

Vara asta am învățat să înot. A trebuit încă un singur om cu un singur sfat. A fost fratele meu Dan şi pontul a fost: ” scufundă-te! “. :-)