film de scurt metraj ‘Parcul’

Acest sinopsis / scenariu l-am clocit pentru un curs de inițiere în cinematografie, ținut de Cineremember în Tg. Mureș (2010). Ideea era ca participanții să propună ideii/sinopsis/scenarii pentru un filmuleț care să fie partea practică a cursului. Membrii și colaboratorii Cineremember venind din București, îmi imaginam ca nu va putea fi foarte extravagantă partea practică deoarece cursul a fost gratuit și ar fi fost echipament de trasnsportat.

De aceea m-am gândit la această povestioară că va fi la îndemână, ușor de parcurs și învățat prin experință. Deși ideea mea a fost aleasă într-adevar pentru acele motive, și pentru suport și instrucțiuni au venit oameni capabili precum Șteafan Matei, realizarea clipului a lăsat de dorit, deși instrucțiunile teoretice au fost utile. De aceea îl împărtășesc acum în norișori pentru a valorifica totuși cât de cât ideea și efortul. Ar fi interesant să îl pot realiza așa cum mi-l imaginam.. odată. Iată ce am trimis organizatorilor cursului pentru selecție (cu mici ajustări).

PS. Se unmește “Parcul” deoarece se întâmpla într-un parc dar și are de multe ori în el cuvântul “parcă” : – ). Imaginile și filmulețul le-am făcut la exercițiul practic din timpul cursului / filmărilor – secvența asta am facut-o atunci doar scop ilustrativ, nu penru a fi folosită în montaj.

(deoarece e un filmuleț de căteva minute, am insistat la consisteța unor detalii importante. Acest film de scurt metraj este fără dialog, doar sunete din parc, oameni care trec – ‘environment sounds’).

Într-un parc, pe o bancă: o fată. Vizavi, pe o altă bancă, un băiat. Întâi ii vedem individual, parcă triști – încăt empatia celor ce vizionează filmul își face apariția: unii oameni se identifică cu personajul fie ca fiind tirști (singurătate), fie ca fiind ingrijorați (probleme – însă din nou ar avea nevoie de suprijinul cuiva).

Inițial aceștia sunt fixați cu ochii în pământ, neobservându-se. Între ei trec alți oameni (prin parc) care se bucură de vreme sau pur și simplu de timpul liber.

Pentru a da o admosferă/notă mai inocentă/senină, prin fața celor doi trece un cuplu fericit, altul cu un copil care se joacă de mână cu parinții lui.. poate și alte astfel de imagini.

Cei doi se observă pe rând, separat, și încep să aibe o mică idilă din priviri, am putea să îi zicem un flirt insă admosfera, privirile și zâmbeletele lor sunt parcă așa de pure, nevinovate încât am elimina conștiința și intenția unui flirt.

Întâi se prefac că nu s-au observat, apoi își zâmbesc – parcă fără să își dea seama. Apoi, conștientizând acest contact, băiatul parcă se rușinează și își întoarce timid privirea spre pămnât. Apoi se preface că se uită în altă parte ca și cum pentru a nu-i fi observată privirea. Observând aceasta,  fata zâmbește amuzată și, ca un copil, își pune ambele mâini pe banca și isi leagănă (sau mișcă) picioarele și se uită și ea în stânga și dreapta.

Apoi, ca un joc cu doi copii timizi, fiecare se mai uită din când în când la celalalt, iar când și celalat se uita își întorc privirea ca și cum s-ar fi uitat defapt altundeva. Parcă entuziastmați  fiecare –  de jocul parcă copilaresc – zâmbesc fericiți parcă doar pentru sine, parcă înduioșați și totuși parcă prea timizi să își zâmbească privindu-se unul pe celălat.

Fata, dându-și seama că gândurile îi plutesc duse de această idilă, are un moment parcă de constientizare în urma căruia își pleacă capul parcă timidă.

Un gest ușor de mușcare a buzelor transpare starea fetei pentru cei ce vizionează, și – luându-și un moment pentru a se gândi la ceea ce se întâmplă,  cu capul plecat – parcă îi fug ochii dintr-o parte în alta pe pământul din fața ei – ca a unui copil care tocmai își imagineaza cum va devora o prăjitură de care îi este foarte poftă și o vede știind că urmează să o mânânce în căteva momente.

Deodată, privirea i se oprește și, zămbindu-și parcă, își ridică ochii înapoi spre băiat.

Când își ridică privirea îl vede cum acesta se ridică de pe bancă, însă lângă el – tocmai ajunsă – este o altă fată pe care acesta o sărută și cu care pornește de mână spre ieșirea parcului.

Parcă subit, fata își dă seama de deziluzia în care s-a lăsat purtată de acel moment, care părea așa inocent/pur, imediat apoi cuprinzând-o tristetea. Se uita la baiatul care iese cu prietena lui din parc, apoi parcă re-observându-i se uită la oamenii din parc – la un copil care fuge la mama lui, la alt cuplu care stă pe o bancă, la o familie cu un copil care se plimbă prin fața ei.. apoi își apleacă încet privirea din nou spre pământ rămânând cu ambele mâini pe bancă. A revenit la tristețea inițială, însa de data asta parcă are o nouă tentă, sau poate de data asta doar știm mai bine cum să empatizăm cu ea..

Cadrul se departează ușor de banca ei până când în cadru intră un alt băiat care vine lângă ea și o ia in brațe, perietenul ei.

Ultima secvență este imaginea ei care, îmbrațișată cu prietenul ei, se uită peste umărul lui în jos tristă. De aici cadrul se departează și trece ușor în ‘blur’.

Acest mod de trecere între cadre – trecere prin blur (obținut prin controlarea focusului) – e refolosit pe parcurs. Astfel putem schimba focusul de pe unul din personaje (celălalt fiind aproape invizivil în blur) pe celălat personaj – ieșind primul personaj din focus – pierdut in blur (însă păstrând ideea că acesta este acolo și observă ceea ce este în focus).

Have something to say? Please contact me via contact(at)adrianradic.com